Brașov
100 de copii gata de şcoală
Publicat
în urmă cu 7 anipe
07.09.2017
100 de copii din ciclul primar şi gimnazial din Codlea au de astăzi rechizite pentru tot anul şcolar. Deputatul Roxana Mînzatu, împreună cu colegele din Organizaţia Femeilor Social-Democrate, de viceprimarul Mihai Cîmpeanu și consilerul județean Adrian Iatan, s-au întâlnit cu elevii în Cartierul Colorom ca să le dăruiască cele necesare pentru a învăţa bine.
“Un copil nu trebuie să aibă nicio grijă, să simtă că îi lipsesc lucruri elementare precum un set de creioane colorate, blocul de desen sau caietul dictando A4. Chiar şi efortul părinţilor este de obicei simţit de cei mici, dar anul acesta nu va mai exista această problemă pentru ei, l-au preluat colegii mei Roxana Mînzatu și Adrian Iatan. Tot ce au de făcut acum micuții este să
se bucure de şcoală. Pentru că asta i-am şi îndemnat, să se bucure de lecţii, colegi şi profesori în anul şcolar care începe luni”, a declarat viceprimarul Mihai Cîmpeanu.
Destinatarii pachetelor de rechizite au fost 50 de copii de clasele I-IV şi 50 de copii de clasele V-VIII. Aceştia au ţinut şi ei să transmită un mesaj.
“Am stat de vorbă cu ei, este uimitor câtă maturitate poţi să întâlneşti la un copilaş de 8 ani, de exemplu. Am făcut împreună planuri de viitor, sunt foarte serioşi elevii noştri, când vine vorba de aşa ceva. Declară că ştiu de pe acum ce vor să facă la vârsta adultă, cum vor să-şi ajute oraşul, sau părinţii, ştiu clar că numai trecând serios prin şcoală pot reuşi. Le-am povestit şi eu din experienţa proprie, că aceasta este cea mai bună cale de a reuşi, prin muncă”, arată Roxana Mînzatu.
Biroul de presă al PSD Braşov
Camera Deputaților


Protejarea drepturilor lucrătorilor, temă a dezbaterilor de către Parlamentul European

37 Milioane Eur, Fonduri UE pentru lupta contra drogurilor în România

Incluziune socială prin sport: Fonduri UE pentru Centre multifuncționale pentru copii

La București, am făcut echipă pentru Brașov. La Bruxelles, voi face echipă pentru România!

Viitorul dezvoltării României prin fonduri europene. De la aderare, PIB-ul României s-a triplat.

Fonduri UE: 770 milioane Euro pentru IMM din cele 6 județe ale Tranziției Juste

UE în regiuni: Aproape o jumătate de miliard Euro pentru antreprenori, lansate deja prin programele regionale

FM: 815 mil Eur pentru mediul privat: parcuri fotovoltaice, ferme eoliene, energie hidro

RePowerEU: instruire pentru 4000 de specialiști in tehnologiile energiilor verzi

RePowerEU: La 1 martie 2024 se înființează ghișee unice de eficiență energetică în fiecare județ

Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare

Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural

Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019

Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027

despre mine

Sinteză – Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027

Programul Național de Dezvoltare Locală – Județul Brașov

Granturi de maxim 200.000 Euro pentru afaceri ne-agricole la țară. Info la zi

Oportunități finanțare UE pentru primării & comunitățile locale

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Povești din Brașov cu Roxana Mînzatu la NovaTV

Emisiunea Punctul pe I cu Roxana Mînzatu, la NovaTV

Particip la COSAC 2020 (Intervenția mea la dezbateri /En)

Combaterea violenței domestice – legi, proiecte, finanțări

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Nu mai candidez dar mergem înainte!

Cel mai important proiect în domeniul educației finanțat cu fonduri europene, lansat în 2018

Raport de mandat 2016-2020 (partea 6)

Emisiune la Nova TV: Legea 176/2020, Legea 109/2020 și niciun progres referitor la atragere fonduri UE pentru aeroport Brașov

Raport de mandat 2016-2020 (partea 5)
Calendar articole
| L | Ma | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | ||
Articole de interes

Finanțăriîn urmă cu 4 aniCampinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare

Finanțăriîn urmă cu 4 aniFonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural

Finanțăriîn urmă cu 7 aniSprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019

Declarații politiceîn urmă cu 5 aniFinanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027

