Deputat PSD
Portofoliul de proiecte pentru atragerea banilor europeni din exercițiul 2021-2027 – 1 (una) zi de consultare publică
Publicat
în urmă cu 5 anipe
Ordonanța Guvernului prin care se stabilește cum se pregătește portofoliul de proiecte pentru atragerea banilor europeni din exercițiul 2021-2027 merită mai mult de 1 (una) zi de consultare publică.
Cu toată starea de urgență, acesta este un document care definește investițiile publice din următorii 10 ani!
Nu poate fi trecut atât de… hoțește. Și nici nu merită asta. Am văzut ce soartă au avut ordonanțele din noaptea de 4 februarie.
Asta nu înseamnă că nu remarc că ministrul Boloș se ține de unele dintre inițiativele pe care i le-am transmis inclusiv în explicațiile din scrisoarea de predare a mandatului de ministru, inclusiv cea prin care i-am transmis să pregătească portofoliul de proiecte cu finanțare din POAT (o regăsiți aici🙂 – scrisoare care a fost un gest de respect pentru acest portofoliu al fondurilor europene și pentru românii care merită, mai mult decât schimbare bezmetică, #continuitate.
Domnule ministru Bolos,
Ați știut de soluția și nevoia de a pregăti acest portofoliu încă de la preluarea mandatului, acum șase luni.
Nu este benefic pentru România să fușăriți acum decizii precum această ordonanță care se referă la următorul deceniu în investițiile majore ale României: – detalii aici – http://mfe.gov.ro/oug-portofoliu-proiecte/
Ordonanța Guvernului prin care se stabilește cum se pregătește portofoliul de proiecte pentru atragerea banilor europeni…
Publicată de Roxana Minzatu pe Miercuri, 6 mai 2020
Camera Deputaților


Protejarea drepturilor lucrătorilor, temă a dezbaterilor de către Parlamentul European

37 Milioane Eur, Fonduri UE pentru lupta contra drogurilor în România

Incluziune socială prin sport: Fonduri UE pentru Centre multifuncționale pentru copii

La București, am făcut echipă pentru Brașov. La Bruxelles, voi face echipă pentru România!

Viitorul dezvoltării României prin fonduri europene. De la aderare, PIB-ul României s-a triplat.

Fonduri UE: 770 milioane Euro pentru IMM din cele 6 județe ale Tranziției Juste

UE în regiuni: Aproape o jumătate de miliard Euro pentru antreprenori, lansate deja prin programele regionale

FM: 815 mil Eur pentru mediul privat: parcuri fotovoltaice, ferme eoliene, energie hidro

RePowerEU: instruire pentru 4000 de specialiști in tehnologiile energiilor verzi

RePowerEU: La 1 martie 2024 se înființează ghișee unice de eficiență energetică în fiecare județ

Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare

Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural

Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019

Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027

despre mine

Programul Național de Dezvoltare Locală – Județul Brașov

Sinteză – Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027

Granturi de maxim 200.000 Euro pentru afaceri ne-agricole la țară. Info la zi

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Oportunități finanțare UE pentru primării & comunitățile locale

Povești din Brașov cu Roxana Mînzatu la NovaTV

Emisiunea Punctul pe I cu Roxana Mînzatu, la NovaTV

Particip la COSAC 2020 (Intervenția mea la dezbateri /En)

Combaterea violenței domestice – legi, proiecte, finanțări

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Nu mai candidez dar mergem înainte!

Cel mai important proiect în domeniul educației finanțat cu fonduri europene, lansat în 2018

Raport de mandat 2016-2020 (partea 6)

Emisiune la Nova TV: Legea 176/2020, Legea 109/2020 și niciun progres referitor la atragere fonduri UE pentru aeroport Brașov

Raport de mandat 2016-2020 (partea 5)
Calendar articole
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 |
Articole de interes
- Finanțăriîn urmă cu 4 ani
Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare
- Finanțăriîn urmă cu 4 ani
Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural
- Finanțăriîn urmă cu 6 ani
Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019
- Declarații politiceîn urmă cu 5 ani
Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027