Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027
Intenționați să susțineți finanțarea sportului cu fonduri europene și care este abordarea în acest sens din viitoarele programe operaționale 2021-2027?
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR
ÎNTREBARE
Domnului Ministru Marcel Boloș,
Ministrul Fondurilor Europene
Domnului Ministru Ionuț Stroe,
Ministrul Tineretului și Sportului
De către:
Deputat Roxana Mînzatu, Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, Circumscripția electorală nr. 8 – Brașov
Subiectul întrebării:
Domnilor Miniștri,
În a doua parte a anului 2019 am avut prilejul să dialoghez cu reprezentanții sportului românesc, începând cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, condus de domnul Mihai Covaliu, cu biroul european al Comitetului Olimpic Internațional și continuând cu reprezentanți ai unora dintre federațiile sportive. Tema a fost finanțarea cu fonduri europene a sportului în viitorul exercițiu financiar multianual 2021-2027, cu implicații atât la nivel național cât și la nivel european.
Sportul de masă înseamnă prevenția bolii și o populație sănătoasă, aptă să facă față mai bine inclusiv unor epidemii ca cea prin care trecem anul acesta. Iar investițiile în sporturile de masă sunt investiții în prevenirea a numeroase tipuri de afecțiuni medicale care lovesc nu doar adulții dar, tot mai mult, copiii și tinerii – obezitate, diabet, boli cardiovasculare, etc.
Recrutarea și selecția pentru sportul de performanță înseamnă incluziune socială dovedită pentru mulți copii și tineri care provin din medii sărace, defavorizate, unde sunt supuși unor riscuri și amenințări care nu sunt ușor de combătut.
Ca și în 2019, și anul acesta suntem tot în etapa negocierii, programării, pregătirii viitoarelor programe operaționale pe care România își dorește să le susțină cu fonduri europene iar la nivel european se lucrează și negociază încă pe conținutul pachetului legislativ, adică al Regulamentelor care vor stabili regulile generale de eligibilitate ale investițiilor și cheltuielilor pentru finanțările 2021-2027. Așa cum am discutat anul trecut cu domnul Folker Hellmund, reprezentantul CIO la Bruxelles, la nivel european există propuneri și susținere pentru includerea sportului în regulamentele vizând folosirea FEDR și FSE+ pentru următorul cadru financiar multianual.
Deci, acum, în 2020, avem momentul optim pentru definitivarea între obiectivele României a sportului ca domeniu prioritar și a investițiilor în infrastructură / formare /activități sportive printre cheltuielile eligibile.
Reacția statelor membre la consecințele pandemiei Covid-19 înseamnă noi presiuni bugetare, înseamnă un impact negativ important asupra sportului de performanță dar și înseamnă și noi oportunități de a redesena priorități de investiții.
Cred că putem decide, ca stat, că sprijinim sportul ca strategie de reducere a abandonului școlar, de scoatere din sărăcie și de incluziune socială a copiilor și tinerilor, investind în proiecte naționale sau regionale vizând pregătirea sportivă dar în infrastructura bazelor de pregătire sportivă.
În contextul celor menționate mai sus, vă rog, domnilor miniștri, să îmi comunicați dacă intenționați să susțineți finanțarea sportului cu fonduri europene și, detaliat, care este abordarea în acest sens din viitoarele programe operaționale 2021-2027 dar și poziționarea României în negocierile pe tema conținutului regulamentelor viitoare vizând FSE+ și FEDR, având în vedere amendamentele depuse pentru susținerea sportului.
Solicit răspuns în scris.
Cu stimă,
Deputat PSD Brașov
Roxana Mînzatu
2 iunie 2020
Camera Deputaților


Mix Actual TV Brașov – Roxana Mînzatu – 12 ianuarie 2020

10 milioane euro – granturi norvegiene & SEE pentru gospodăriile neelectrificate din România

7,8 milioane euro – granturi norvegiene & SEE pentru incluziunea si abilitarea rromilor

Comunicat de presă: Bilanțul mandatului deputatei PSD Brașov Roxana Mînzatu

Raport de mandat Deputat Roxana Mînzatu

Legea 109/2020, pe care am inițiat-o, susținută de Societatea Academică Română

Granturi între 50.000 și 200.000 Eur pentru grupurile vulnerabile din zone izolate

Particip la COSAC 2020 (Intervenția mea la dezbateri /En)

Planul Național de Redresare și Reziliență

Combaterea violenței domestice – legi, proiecte, finanțări

Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019

Programul Național de Dezvoltare Locală – Județul Brașov

Elev bogat, elev sărac? Acces egal la educația online

Accelerarea celor 4 proiecte cheie din educație, derulate cu fonduri europene.

Viziune 2020, în sfârșit, semnat! Fonduri UE pentru salvarea de vieți

În media: Invitată la Emisiunea Mix Actual cu Onelia Pescaru

Finanțări IMM: Comerț & Servicii, Microindustrializare – 2020

Implică-te! Sâmbătă, 15 februarie, la Râșnov

Prezentarea oferită Coaliției Asociației Femeilor de Afaceri

144 proiecte selectate – stagii de practică pentru elevi cu fonduri UE. Opt sunt în județul Brașov

Particip la COSAC 2020 (Intervenția mea la dezbateri /En)

Combaterea violenței domestice – legi, proiecte, finanțări

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Nu mai candidez dar mergem înainte!

Cel mai important proiect în domeniul educației finanțat cu fonduri europene, lansat în 2018

Raport de mandat 2016-2020 (partea 6)

Emisiune la Nova TV: Legea 176/2020, Legea 109/2020 și niciun progres referitor la atragere fonduri UE pentru aeroport Brașov

Raport de mandat 2016-2020 (partea 5)

Mix actual – Roxana Mînzatu

Raport de mandat 2016 – 2020 (partea 4)
Calendar articole
Articole de interes
-
Finanțăriîn urmă cu 2 ani
Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019
-
Brașovîn urmă cu 12 luni
Programul Național de Dezvoltare Locală – Județul Brașov
-
Blogîn urmă cu 10 luni
Elev bogat, elev sărac? Acces egal la educația online
-
Deputat PSDîn urmă cu 9 luni
Accelerarea celor 4 proiecte cheie din educație, derulate cu fonduri europene.