Social Media

Deputat PSD

Accelerarea celor 4 proiecte cheie din educație, derulate cu fonduri europene.

Publicat

pe

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR

INTERPELARE

 

Adresată către:

Doamnei Monica Anisie

Ministrul Educației și Cercetării

De către:

Deputat Roxana Mînzatu, Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, Circumscripția electorală nr. 8 – Brașov

Subiectul interpelării:

Accelerarea celor 4 proiecte cheie din educație, derulate cu fonduri europene. Evitarea abandonului școlar prin asigurarea accesului la învățarea online de acasă pentru elevii dezavantajați.

 

Doamnă Ministru,

În aceste luni de blocaj general și incertidudini cauzate de pandemia COVID19, sistarea activității la clasă a mutat în mediul virtual, online întreg procesul educațional. Însă la această ”școală online” nu au acces decât o parte dintre elevi, cei care dispun acasă de un computer, un laptop, o tabletă, conexiune Internet, toate necesare accesării cursurilor online pregătite și oferite de cadrele didactice și experții în educație.

Deși așteptăm de la dumneavoastră, de la specialiștii din Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul fiecărui inspectorat școlar și al fiecărei școli, cu ajutorul autorităților publice locale, să centralizeze și să comunice public numărul elevilor care nu dispun acasă de aceste dotări (v-am transmis și o Întrebare pe această temă), estimări informale arată că astăzi, în România, sute de mii de elevi ar putea fi excluși total din procesul educațional care continuă, în starea de urgență, exclusiv online.

Acest dezavantaj al lipsei dotărilor digitale crește riscul de abandon școlar exact pentru elevii care erau deja într-o situație dificilă.

O parte din procesul de digitalizare a educației din România este lansat (ex. dotarea cu tehnologie IT a școlilor, crearea infrastructurilor online, crearea de resurse și platforme educaționale) și beneficiază deja de fonduri substanțiale din partea Uniunii Europene și a Guvernului României și punctez mai jos patru proiecte cheie, însumând 200 milioane euro, aprobate și lansate în perioada 2018-2019, aflate în implementare:

  • Proiectul „Sistemul informatic de management al școlarității (SIMS – Catalogul Electronic)”în valoare de 48,47 mil euro, demarat în septembrie 2019, are o durată de implementare de 3 ani și va dezvolta o platformă online care va fi utilizată, pe paliere distincte, atât de managementul școlilor, de profesori, de elevi dar și de părinți, având și o componentă de responsabilizare a tuturor părților implicate prin accesul la informațiile privind evaluarea și absenteismul elevilor
  • Proiectul Platforma digitală cu resurse educaționale deschise (EDULIB – Biblioteca Virtuală)”, în valoare de 49,46 milioane euro, demarat în septembrie 2019, are durată de implementare de 2 ani, va reprezenta o platformă digitală cu resurse educaționale deschise, cu preponderență pentru nivelul gimnazial, facilitându-se liberul acces la manuale electronice, alături de alte resurse educaționale electronice precum jocuri sau materiale auxiliare. Pentru o utilizare eficientă a acestui instrument la clasă, proiectul presupune, de asemenea, dotarea unui număr de 5400 de școli gimnaziale cu câte un kit multimedia.
  • Proiectul Platformă naţională integrată – Wireless Campus, în valoare de 45 milioane euro, demarat în 2018, vizează crearea infrastructurii tehnice necesare utilizării resurselor şi serviciilor de tip OER și WEB 2.0 în educaţie la minim 2000 de şcoli precum și dotarea a 4.500 de unităţi gimnaziale cu echipamente wireless. În total, proiectul permite instalarea în școli a 20.000 de echipamente wireless instalate dar și instruirea a 54 persoane pentru administrarea şi utilizarea infrastructurii.
  • Proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” – demarat în mai 2018, în valoare de 42 de milioane Euro și cu o durată de 4 ani, menit să formeze, cu ajutorul a 900 de formatori, un număr total de 55 000 de dascăli (40 000 de învățători și 15 000 profesoriu din gimnaziu) astfel încât aceștia să livreze materia utilizând metode și conținuturi atractive și adaptate. Proiectul include și elaborarea a 7200 resurse educaționale deschise pentru toate nivelurile dar și 18 ghiduri metodologice care acoperă toate disciplinele.

Însă la celălalt ”capăt” al procesului educațional derulat online se află și tehnologia digitală de care fiecare familie și fiecare elev dispune sau nu dispune la el sau la ea acasă. Și acolo trebuie să acționăm, să investim.

Digitalizarea educației trebuie abordată și dintr-o perspectivă echitabilă, a digitalizării accesibile tuturor dascălilor și elevilor, independent de situația lor materială. Nu putem vorbi cu adevărat de digitalizare echitabilă a educației fără un pachet complet de măsuri care să aibă ca efect accesibilizarea prin digitalizare pentru fiecare elev român a sistemului de învățământ, ținând cont de contextul socio-economic din țara noastră.

În contextul în care, iată, în etape de criză, singura formă de școlarizare care poate continua este cea online, statul român are obligația față de copii și tineri să implementeze urgent legislație dar și măsuri executive (organizatorice și de finanțare) pentru ca elevii care nu au în familie posibilitatea de a își achiziționa un computer sau o conexiune Internet să primească dispozitivele tehnologice necesare pentru a beneficia de educație online și să dezvolte competențe digitale, la fel cum se întâmplă cu toți colegii și colegele lor.

În acest sens am depus un proiect de lege (Plx 126/2020) prin care propun dotarea de către Ministerul Educației și Cercetării cu tablete sau laptopuri conectate la Internet a elevilor dezavantajați (i-am definit ca acei elevi care întrunesc condițiile pentru a beneficia de bursă socială) dar și a cadrelor didactice.

Enumăr câteva exemple de soluții în acest sens:

  • O soluție este dotarea directă a școlilor, în funcție de numărul de elevi defavorizați, cu suficiente echipamente IT (laptopuri sau tablete conectate la Internet) care să poată fi puse la dispoziția spre folosință acelor elevi care au nevoie de ele.
  • O altă soluția ar fi ca aceste echipamente să fie date direct copiilor, sub formă de vouchere pentru tehnologie digitală.
  • O parte din voucherele pentru tehnologie digitală care să fie oferite dascălilor care au această nevoie.
  • O altă soluție este achiziționarea de către Minister de servicii de date (conexiunea Internet) pentru beneficiari, contract în cadrul căruia să fie negociată cu furnizorul serviciilor de comunicații furnizarea gratuită a tabletelor și înlocuirea acestora, dacă se deteriorează.
  • Definiriea în specificațiile de achiziție a dispozitivelor a elementelor de software care vor fi instalate astfel încât acestea să fie utilizate strict în scopul accesării de platforme și resurse educaționale, să fie securizate și detectabile, să poată fi blocate, în cazul furtului, de către proprietar – Ministerul Educației și Cercetării, de exemplu.

Achiziționarea acestor echipamente sau servicii, în funcție de cum le veți defini, pentru actualele promoții, se poate face din fonduri UE – Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. E vorba de axa 6 Educație și Competențe. Un alt program operațional vizat poate fi Programul Operațional Competitivitate – prin valorificarea realocărilor, supracontractărilor, instrumente la îndemâna Ministerului Fondurilor Europene.

De asemenea, veți putea defini această activitate și investiție ca eligibilă în programele din cadrul financiar multianual 2021-2027 și vă solicit să acționați acum în aces sens, dacă nu ați făcut-o deja.

Pentru a achiziționa și furniza aceste dotări, acoperind întreaga nevoie la nivel național, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene puteți defini fie un proiect național noncompetitiv fie scheme de granturi pe care să le acceseze inspectoratele școlare pentru fiecare județ,

Dincolo de propunerile constructive pe care vi le-am oferit mai sus, vă rog, Doamnă Ministru, să îmi comunicați:  

1. Dacă și cum anume ați prioritizați și accelerat prin acțiunile Dumneavoastră cele patru proiecte majore care se referă la digitalizarea actului educațional și modernizarea programei școlare, proiecte pornite guvernarea PSD și pe care guvernul Orban le-a preluat de la Guvernul Dăncilă.

(Este un răspuns important pe care îl aștept. De exemplu, prin proiectul SIMS – Catalogul Electronic, veți putea accesa, în timp real, actualizat, exact statistici utile pentru fundamentarea de politici educaționale și investiții în copii, de tipul ”elevi care nu au acces de acasă la platformele educaționale online”.

 2. Evaluarea dumneavoastră privind fiecare cele patru proiecte majore invocate mai sus, inclusiv câte reuniuni de lucru ați avut cu echipele de implementare ale proiectelor și cu stakeholderii fiecărui proiect, subiectele discutate, concluziile și măsurile dispuse, încadrarea în graficul fiecărui proiect.

3. Care sunt măsurile pentru accelerarea și urgentarea activităților din proiecte pentru a răspunde nevoilor dascălilor și elevilor de a accesa resurse educaționale online.

4. Care este soluția tehnică și financiară pe care Guvernul o va implementa pentru asigurarea accesului de acasă la resursele educaționale online pentru elevii care nu au aceste posibilități; care este calendarul implementării acestei măsuri;

5. Care este poziția Dumneavoastră pe tema proiectului de lege PLX 126/2020, menționat mai sus, proiect pe care vă invit să construim împreună această soluție.

Vă mulțumesc.

 

Solicit răspuns în scris.

Cu stimă,

Deputat PSD Brașov,

Roxana Mînzatu

 

16 aprilie 2020

documentul in format .pdf – aici

 

Continuare

Camera Deputaților

Calendar articole

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Articole de interes