Blog
Parlamentul și Guvernul României susțin domeniul construcțiilor prin măsuri dedicate
Publicat
în urmă cu 6 anipe

29.11.2018
Roxana Mînzatu, vicepreședinte și deputat PSD, subliniază măsurile adoptate în ultimele două zile de către Parlament și Guvern pentru susținerea sectorului construcțiilor.
Vicepreședintele PSD face referire la legea adoptată miercuri, 28 noiembrie 2018, de către Camera Deputaților prin care ziua de 14 Septembrie devine în mod oficial Ziua Constructorului Român.
“Avem nevoie de un sector al construcțiilor puternic, reprofesionalizat, pentru a dezvolta sustenabil economia. Noi putem să sprijinim – prin măsuri fiscale, sociale, investitii dar și de recunoaștere a acestei bresle care, în mod concret, a construit si va construi România. Acesta este motivul pentru care am inițiat, împreună cu structurile asociative ale antreprenorilor din construcții, legea care instituie o zi națională a constructorului român”, a adăugat vicepreședintele PSD.
De asemenea, Roxana Mînzatu, salută acordul semnat astăzi, 29 noiembrie 2018, de către Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții.
“Prin acest acord, care cuprinde 19 puncte, pe care le-am discutat în ultimele luni cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții, domeniul construcțiilor este, în primul rând, recunoscut ca sector cu importanță strategică pentru țara noastră începând cu ianuarie 2019 pentru următorii 10 ani”, susține Roxana Mînzatu.
Unul dintre cele mai importante puncte ale acordului vizează salariul minim diferențiat pe sector cu taxe la angajator zero, măsură care vine atât în sprijinul angajaților cât și în sprijinul angajatorilor.
Alte puncte importante ale acordului se referă la certificarea profesională a firmelor de construcții și la constituirea unui fond de garanție pentru firmele de construcții care să le permită acestora să obțină credite pentru a își susține activitatea, în proiectele din tara dar si din strainatate.
Măsurile adoptate în această săptămână de către Guvern și Parlament susțin în mod concret domeniul construcțiilor care are potențialul de a deveni unul dintre pilonii dezvoltării economiei românești.
Mai mult decât atât aceste măsuri de sprijinire vin în contextul în care astăzi sectorul construcțiilor se confruntă cu o criză a forței de muncă – sectorul construcțiilor din România a pierdut aproape 500.000 de angajați în ultimii 28 de ani.
“Criza acestui sector vine atât din faptul cã meseriasii, specialistii aleg să muncească în străinătate, pe salarii mai mari dar și din cauza faptului că tinerii ocolesc specializările în construcții din cauza complexității muncii. Împreunã cu breasla vom promova prestigiul meseriilor din constructii. În primul secol de viata al României unite, generatii intregi, milioane români au lucrat în constructii. Dupã dascãl, constructorul reprezintã profesiunea care a dat chipul României noastre, cea în care locuim, lucrãm, cãlãtorim”, a declarat Roxana Mînzatu.
Camera Deputaților


Protejarea drepturilor lucrătorilor, temă a dezbaterilor de către Parlamentul European

37 Milioane Eur, Fonduri UE pentru lupta contra drogurilor în România

Incluziune socială prin sport: Fonduri UE pentru Centre multifuncționale pentru copii

La București, am făcut echipă pentru Brașov. La Bruxelles, voi face echipă pentru România!

Viitorul dezvoltării României prin fonduri europene. De la aderare, PIB-ul României s-a triplat.

Fonduri UE: 770 milioane Euro pentru IMM din cele 6 județe ale Tranziției Juste

UE în regiuni: Aproape o jumătate de miliard Euro pentru antreprenori, lansate deja prin programele regionale

FM: 815 mil Eur pentru mediul privat: parcuri fotovoltaice, ferme eoliene, energie hidro

RePowerEU: instruire pentru 4000 de specialiști in tehnologiile energiilor verzi

RePowerEU: La 1 martie 2024 se înființează ghișee unice de eficiență energetică în fiecare județ

Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare

Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural

Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019

Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027

despre mine

Programul Național de Dezvoltare Locală – Județul Brașov

Sinteză – Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027

Granturi de maxim 200.000 Euro pentru afaceri ne-agricole la țară. Info la zi

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Oportunități finanțare UE pentru primării & comunitățile locale

Povești din Brașov cu Roxana Mînzatu la NovaTV

Emisiunea Punctul pe I cu Roxana Mînzatu, la NovaTV

Particip la COSAC 2020 (Intervenția mea la dezbateri /En)

Combaterea violenței domestice – legi, proiecte, finanțări

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Nu mai candidez dar mergem înainte!

Cel mai important proiect în domeniul educației finanțat cu fonduri europene, lansat în 2018

Raport de mandat 2016-2020 (partea 6)

Emisiune la Nova TV: Legea 176/2020, Legea 109/2020 și niciun progres referitor la atragere fonduri UE pentru aeroport Brașov

Raport de mandat 2016-2020 (partea 5)
Calendar articole
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 | 30 |
Articole de interes
- Finanțăriîn urmă cu 4 ani
Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare
- Finanțăriîn urmă cu 4 ani
Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural
- Finanțăriîn urmă cu 6 ani
Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019
- Declarații politiceîn urmă cu 5 ani
Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027