Lunile ”magice” în absorbția fondurilor UE: noiembrie și decembrie

Corelat, statisticile arată că și dinspre Bruxelles spre București e la fel. Cele mai importante sume care contribuie decisiv la absorbția realizată de România an de an, se rambursează României pe final de an, în noiembrie și, mai ales, în decembrie.

Iată cum arată execuția bugetului fondurilor europene pentru exercițiul financiar multianual încheiat, 2007-2013 (ne ducem cu execuția până în 2016 pentru că respectăm regula n+3):

În 2009, din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, noiembrie și decembrie au însemnat 37,79%.
În 2010, din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, noiembrie și decembrie au însemnat 62,69%.
În 2011, din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, noiembrie și decembrie au însemnat 65,69%.
În 2012, din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, noiembrie și decembrie au însemnat 57,43%.
În 2013, din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, noiembrie și decembrie au însemnat 41,05%.
În 2014, din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, noiembrie și decembrie au însemnat 44,84%.
În 2015, din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, noiembrie și decembrie au însemnat 41,90%.
În 2016, din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, noiembrie și decembrie au însemnat 8,48%.

Pentru a vedea sumele exacte, urmăriți aceste grafice:

În medie, aproape 38% din absobția fondurilor europene pe exercițiul financiar multianual 2007-2013 s-a realizat, constant, pe efortul din finalul fiecărui an.

Vedeți și graficele de mai jos:

Dacă ne uităm și pe situația exercițiului financiar multianual aflat în curs, 2014-2020, primii 3 ani de absorbție arată același model:

2016: toată suma (100%) cerută la rambursare Comisiei Europene a fost cerută în lunile noiembrie – decembrie.
2017: din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, România a solicitat 53,41% în lunile noiembrie – decembrie.
2018: din totalul solicitat la rambursare Comisiei Europene în acel an, România a solicitat 72,48% în lunile noiembrie – decembrie.

Iată și graficele aferente:

Evident că și în 2019 a fost la fel. Admit că această postare pornește de la comunicarea publică a Guvernului PNL votat în Parlament în 4 noiembrie și care își asumă merite pe care (din mai multe motive mai multe decât această aglomerare constantă pe final de an) NU le are cu privire la datele absorbției de fonduri europene în România în perioada noiembrie – decembrie 2019.

Dar analiza aceasta am făcut-o după ce am devenit ministru al fondurilor europene.

De ce?

Prima lună a scurtului meu mandat de ministru al fondurilor europene a fost iunie 2019. Adică ne pregăteam să încheiem semestrul 1 al anului 2019.

Așa că am cerut imediat colegilor din tehnicul ministerului o analiză cu obiective pe care eu le-am crezut realiste, pe termen scurt, pe niște parametrii de bază privind absorbția fondurilor europene în anul 2019:

A. Care este ținta / suma de absorbit în 2019 și care era stadiu ei la momentul preluării mandatului / cât din această sumă fusese deja cerută, cât râmânea de cerut până la final de an? Această sumă / țintă este bugetată dar este și asumată prin memorandum de Guvern, la început de an, dar, desigur, orice Guvern poate depăși suma.
B. Care este suma / ținta (riscul) de dezangajare pe 2019 – adică suma obligatoriu de cerut la rambursare Comisiei Europene până la final de 2019 pentru proiectele (contractile de finanțare) aflate în derulare, cât din această sumă fusese deja cerută la momentul preluării mandatului, cât râmânea de cerut până la final de an?

Cifrele primite arătau în iunie 2019 că, până la final de 2019, adică în puțin peste 6 luni (din care, până la urmă, am păstorit doar 5 luni), noi, ca țară, beneficiari de fonduri și autorități finanțatoare deopotrivă, mai aveam de excutat mai mult de trei sferturi din parametrii A și B descriși mai sus.

Mie mi s-a părut că este o situație dezechilibrată, în ciuda estimărilor bazate pe graficele de cereri de rambursare agreate cu beneficiarii care ne ”asigurau” că vom atinge țintele anului în principal pe baza facturilor din finalul de an – noiembrie și decembrie.

Acesta a fost motivul pentru care am cerut să văd dacă și în anii anteriori absorbția s-a realizat similar, pe final de an.

Iar cifrele (detaliate mai sus) au confirmat că da, an de an, din 2009 până azi, indiferent de specificul anului, de volumul de fonduri, lunile noiembrie – decembrie au fost perioada care a adus contribuția decisivă la ”coșul” absorbției acelui an.

Această mică analiză în sine nu este decât o analiză onestă despre ritmul și dinamica anuală în implementarea fondurilor europene. Și un punct de pornire pentru unele îmbunătățiri în volumul și ritmul de atragere al banilor europeni.

O explicație uzuală este și că marea parte a fondurilor europene absorbite depind de lucrări în șantier deschis care generează facturile cele mai semnificative abia după ce se încheie sezonul propice, vară-toamnă.

Desigur, pornind (și) de la o analiză de acest tip orice beneficiar și orice autoritate finanțatoare, Guvernul implicit, trebuie să ia măsuri care să asigure un flux mai bun al absorbției, inclusiv mai bine distribuit de-a lungul anului.

Printre măsurile inițiate de echipa mea, pe care măsuri sper să le mai detaliez în viitor pe blog, a fost, în primul rând, ceva banal. Era un sistem de raportare și monitorizare a absorbției mult mai detaliat, transmis săptămanal pentru fiecare Program Operațional, analizat în cadrul Colegiului ministerului fondurilor europene la care participau conducerile autorităților de management și, uneori, a organismelor intermediare, pentru fiecare program operațional coordonat de MFE.

Elementele al căror progres / a căror stagnare au fost analizate săptămânal au fost, în principal:

– stadiul absorbției pe program raportată la țintele lui 2019: ținta asumată pe memorandum, ținta de dezangajare, bonusul pentru 2020;
– strategia de atingere a țintelor financiar pe 2019, pe trimestre și luni, pe fiecare program;
– timpii consumați de autoritățile de management și organismele intermediare cu:
o evaluarea cererilor de finanțare primate de la solicitanți
o contractarea proiectelor aprobate
o procesarea cererilor de plată,
o procesarea cererilor de rambursare
– măsurile pentru recuperarea și eliminarea întârzierilor (angajările în afara organigramei pentru POCU, de exemplu sau simplificări în regulile de depunere si evaluare, prin modificările la Orientări generale, tot la POCU, de exemplu);
– analiza sumelor aflate în investigație sau cu probleme de audit;
– întâlniri și măsuri dedicate și structurate cu unii dintre beneficiarii proiectelor de infrastructură mare care implementează fiecare zeci sau sute de milioane de euro (în cazul mandatului meu pot da exemple precum sesiunile aplicate cu companiile de apă, IGSU dar și cu CFR) dar și ai altor proiectelor majore, cu sume mari de implementat, din alte domenii: sănătate (proiectele de formare dar și cele screening și prevenție medicală, finanțate pe POCU, de exemplu) , cercetare sau educație (proiectul major C.R.E.D., de refacere a curriculei școlare și a resurselor educaționale, inclusiv de instruire a cadrelor didactice pe noile conținuturi).

Stabilizarea unui sistem de rambursare a fondurilor europene care să aibă o ritmicitate mai sănătoasă, care să nu aibă întârzieri este doar un ingredient pentru o mai bună absorbție. Acest ingredient care ar ajuta ca banii europeni să intre în economie mai repede, și nu mereu pe final de an sau pe final de exercițiu financiar multianual, care să permită autorităților să se focuseze mai mult pe calitatea programelor de finanțare și pe complementaritatea cât mai bună a finanțărilor europene cu celelate surse de finanțare (programe naționale de buget de stat, împrumuturi, PPP, etc).