Brașov
11 milioane de euro pentru locuințele protejate Venus. Brașovul se alătură proiectului
Publicat
în urmă cu 6 anipe
17.01.2019
În anul 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 174/2018 care introduce măsurile cele mai radicale pe care statul și le-a asumat până acum pentru a opri violența în familie, dar și pentru a o preveni. Cel mai așteptat instrument este introdus prin lege – ordinul de protecție provizoriu care poate fi emis pe loc de către polițiști atunci când constată existența unui risc iminent la viață, integritate fizică, ori riscul ca libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică.
“La începutul lui ianuarie 2019 a devenit operațional ordinul de protecție provizoriu. Conform primelor informații oficiale, în primele 10 zile de când ordinul de protecție provizoriu a devenit operațional, au fost emise peste 150 de ordine de protecție provizorii. Statisticile acestea sunt extrem de importante, trebuie colectate și folosite în următorii ani și nu trebuie să le vedem ca indicând o creștere a fenomenului. Dimpotrivă, vom vedea tocmai cum sunt devoalate situațiile de violență domestică existente de mulți ani. Victimele trebuie să aibă încredere să ceară ajutor, mai mult decât au făcut-o în trecut, tocmai pentru că OPP este un mijloc imediat și eficient de apărare.”, a declarat Roxana Mînzatu, deputat PSD.
Potrivit Roxanei Mînzatu, există o nevoie acută de servicii sociale pentru victime dar și pentru agresori, servicii care azi sunt extrem de puține în România, lipsind cu desăvârșire în unele județe. De aceea, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse a elaborat proiectul național ”Venus” pentru care a încheiat acorduri de parteneriat cu toate consiliile județene din România . Valoarea proiectului este de 11 milioane euro și implementarea acestuia va dura 4 ani, urmând a fi susținut din fonduri europene. Scopul primar al acestui proiect este de a amenaja în fiecare județ o locație protejată pentru victimele care trebuie separate de agresor și nu au posibilități de locuire. În aceste locuințe persoanele vor putea fi găzduite maxim un an.
“În legea 174 am prevăzut că autorităție locale sunt obligate ca în doi ani să creeze în fiecare județ, în fiecare zonă, centre și servicii sociale pentru ajutorarea victimelor violenței familiale, inclusiv în parteneriat cu asociațiile sau fundațiile de profil. Totuși, e nevoie de un model de bune practici și, tocmai de aceea, Guvernul se implică primul și dă un exemplu. Prin proiectul VENUS, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse înființează locuințe protejate în fiecare județ. În plus, în fiecare județ va funcționa o echipă de specialiști care va oferi victimelelor asistență juridică, psihologică, dar și, la nevoie, ajutor pentru găsirea unui loc de muncă, inclusiv programe de calificare gratuite. Pentru multe victime, obținerea independenței financiare este pasul fundamental pentru ieșirea din cercul vicios – dependență de agresor / agresiune.”, a adăugat Roxana Mînzatu.
”Consilierii județeni brașoveni au aprobat în ședința din 28 noiembrie 2018 acordul de parteneriat pentru participarea județului Brașov la proiectul VENUS așa încât și în județul Brașov se va amenaja o locuință protejată și va funcționa o echipă de specialiști care să asiste victimele violenței în familie.” – a declarat Gabriela Colțea, consilier județean PSD, membru al comisiei pentru sănătate.
Conform deputatului PSD, Guvernul pregătește și realizarea, cu fonduri norvegiene, a 8 centre de zi de asistență pentru agresori, la nivel zonal precum și a 10 centre de criză pentru situațiile de viol. Proiectul intitulat “Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România” este finanțat prin Mecanismul financiar norvegian 2014 – 2021 și va avea o durată de 36 de luni.
Biroul de presă al PSD Braşov
Camera Deputaților
37 Milioane Eur, Fonduri UE pentru lupta contra drogurilor în România
Incluziune socială prin sport: Fonduri UE pentru Centre multifuncționale pentru copii
La București, am făcut echipă pentru Brașov. La Bruxelles, voi face echipă pentru România!
Viitorul dezvoltării României prin fonduri europene. De la aderare, PIB-ul României s-a triplat.
Fonduri UE: 770 milioane Euro pentru IMM din cele 6 județe ale Tranziției Juste
UE în regiuni: Aproape o jumătate de miliard Euro pentru antreprenori, lansate deja prin programele regionale
FM: 815 mil Eur pentru mediul privat: parcuri fotovoltaice, ferme eoliene, energie hidro
RePowerEU: instruire pentru 4000 de specialiști in tehnologiile energiilor verzi
RePowerEU: La 1 martie 2024 se înființează ghișee unice de eficiență energetică în fiecare județ
Vouchere RePowerEU: 70.000 RON / Reabilitarea termică a locuințelor unifamiliale
Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare
Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural
Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019
Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027
despre mine
Programul Național de Dezvoltare Locală – Județul Brașov
Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație
Granturi de maxim 200.000 Euro pentru afaceri ne-agricole la țară. Info la zi
Sinteză – Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027
Elev bogat, elev sărac? Acces egal la educația online
Povești din Brașov cu Roxana Mînzatu la NovaTV
Emisiunea Punctul pe I cu Roxana Mînzatu, la NovaTV
Particip la COSAC 2020 (Intervenția mea la dezbateri /En)
Combaterea violenței domestice – legi, proiecte, finanțări
Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație
Nu mai candidez dar mergem înainte!
Cel mai important proiect în domeniul educației finanțat cu fonduri europene, lansat în 2018
Raport de mandat 2016-2020 (partea 6)
Emisiune la Nova TV: Legea 176/2020, Legea 109/2020 și niciun progres referitor la atragere fonduri UE pentru aeroport Brașov
Raport de mandat 2016-2020 (partea 5)
Calendar articole
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 |
Articole de interes
- Finanțăriîn urmă cu 4 ani
Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare
- Finanțăriîn urmă cu 4 ani
Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural
- Finanțăriîn urmă cu 6 ani
Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019
- Declarații politiceîn urmă cu 5 ani
Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027