Blog
Am moderat panelul ”Soluții de finanțare pentru industrie” la forumul Demo Metal 2021
Publicat
în urmă cu 2 anipe

Am fost bucuroasă să pot modera panelul ”Soluții de finanțare pentru industrie” la forumul Demo Metal 2021.
Am discutat despre fonduri europene, ajutoare de la bugetul de stat, instrumente financiare. Despre oportunități de finanțare concrete, active acum, pentru mediul de afaceri (puține, e drept) dar și despre perspective pe termen mediu.
Vorbitorii au fost: europarlamentarul Victor Negrescu, care a abordat tema Planului național de redresare și reziliență, Irina Magan, consultant, care a vorbit despre 3 linii de finanțare cheie (ajutorul de stat oferit de Ministerul finanțelor prin HG 807/2014, programul de digitalizare al activității IMM și finanțarea producției în mediul rural), Oana Bara, coordonator programe finanțare BCR, care a prezentat instrumentele financiare susținute din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene (instrumente active dar și în perspectivă) și subsemnata :).
Înregistrarea video a panelului poate fi urmărită aici.
Prezentările noastre pot fi descărcate mai jos:
Le mulțumesc organizatorilor – Tehnic Media – pentru invitația de a contribui la Forumul dedicat finanțării industriei și le mulțumesc invitaților care au acceptat să participe la acest panel.
Tehnic Media este editorul ,,T&T-Tehnica si Tehnologie”, revista premium care se adreseaza specialistilor si managerilor cu activitate in domeniul industrial.
De asemenea, Tehnic Media este si organizatorul Demo Metal, cel mai important eveniment din Romania in domeniul prelucrarii metalelor, eveniment sprijinit de ACAROM – Asociatia Constructorilor de Automobile din Romania, AHK – Camera de Comert si Industrie Romano-Germana, CCIFER – Camera de Comert si Industrie a Frantei in Romania si de OPIAR – Organizatia Patronala din Industria Aeronautica Romana.
DEMO METAL este cel mai important eveniment din Romania care se adreseaza specialistilor din industria prelucrarii metalului. Este locul in care cei mai importanti furnizori de masini-unelte, scule, echipamente, accesorii si solutii software pentru industria de prelucrare a metalelor isi prezinta ultimele inovatii si cele mai noi tehnologii.
Conceptul inedit si inovativ al Demo Metal se bazeaza pe demonstratiile practice pe echipamentele expuse. Procesele de fabricatie si echipamentele pe care se vor face prezentarile vor deveni etalon pentru specialistii vizitatori si vor putea fi o optiune investitionala viabila pentru companiile din industria romaneasca.
Camera Deputaților


50 milioane lei, fonduri nerambursabile pentru cultură

595 milioane Euro, din Fondul de Modernizare, pentru productia de energie verde

Apel Deschis Exprimare Interes ITI

31 milioane Euro pentru digitalizarea companiilor din regiunea Nord Est

Stagii de practică pentru studenți – fonduri europene PEO 2021-2027

Peste 46 milioane euro, fonduri UE pentru parcuri industriale în Oltenia și regiunea Nord Vest

Fonduri europene pentru locuințe sociale destinate vârstnicilor vulnerabili

210 milioane Euro, fonduri UE, pentru întreprinderi sociale

Regiunile sunt primele: Primele apeluri lansate din exercițiul 2021-2027

Prezentare oferită la Workshopul pentru Diaspora „Cum investim în România”!

Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare

Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019

Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural

Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027

Programul Național de Dezvoltare Locală – Județul Brașov

Granturi de maxim 200.000 Euro pentru afaceri ne-agricole la țară. Info la zi

Sinteză – Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027

Elev bogat, elev sărac? Acces egal la educația online

despre mine

Accelerarea celor 4 proiecte cheie din educație, derulate cu fonduri europene.

Povești din Brașov cu Roxana Mînzatu la NovaTV

Emisiunea Punctul pe I cu Roxana Mînzatu, la NovaTV

Particip la COSAC 2020 (Intervenția mea la dezbateri /En)

Combaterea violenței domestice – legi, proiecte, finanțări

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Nu mai candidez dar mergem înainte!

Cel mai important proiect în domeniul educației finanțat cu fonduri europene, lansat în 2018

Raport de mandat 2016-2020 (partea 6)

Emisiune la Nova TV: Legea 176/2020, Legea 109/2020 și niciun progres referitor la atragere fonduri UE pentru aeroport Brașov

Raport de mandat 2016-2020 (partea 5)
Calendar articole
Articole de interes
- Finanțăriîn urmă cu 2 ani
Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare
- Finanțăriîn urmă cu 5 ani
Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019
- Finanțăriîn urmă cu 2 ani
Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural
- Declarații politiceîn urmă cu 3 ani
Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027