Deputat PSD

Accelerarea absorbției fondurilor europene în cadrul POR

14.05.2019

Accelerarea absorbției fondurilor europene în cadrul Programului Operațional Regional, în dezbaterea Departamentului pentru Fonduri Europene al PSD

Coordonatorul departamentului, deputatul Roxana Mînzatu, vicepreședintele departamentului, deputatul Claudiu Ilișanu și secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Alin Chirilă, au adus la aceeași masă circa 35 de specialiști ai PSD implicați la nivel local în atragerea fondurilor europene. Tema dezbaterii a fost accesarea și implementarea fondurilor disponibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Această întâlnire reprezintă primul eveniment organizat la București de Departamentul pentru Fonduri Europene din cadrul Consiliului Național al PSD.

“Scopul departamentului este să susținem Guvernul PSD-ALDE cu analize utile care să ajute la fundamentarea celor mai bune decizii în utilizarea banilor europeni. Este esențial dialogul cu specialiștii implicați în atragerea de fonduri nerambursabile. Astăzi, discuțiile din department s-au axat pe achizițiile publice în proiectele publice finanțate de POR 2014-2020”, a declarat deputatul PSD, Roxana Mînzatu.

“Programul Operațional Regional este una dintre cele mai importante axe de finanțare europeană pentru țara noastră și trebuie tratat ca atare. În acest moment avem o alocare de 8.384 de miliarde de euro din care au fost lansate apeluri în cuantum de 8.038 miliarde euro (95%). De asemenea, numărul proiectelor depuse este foarte mare. Avem 9.249 de proiecte în valoare de 15.138 miliarde de euro. Rata de contractare în acest moment a atins 75% cu un număr de 4.180 de contracte semnate în valoare de 6.724 de miliarde de euro. În cazul acestor contracte plățile efectuate sunt de 1.015 miliarde de euro”, a adăugat Roxana Mînzatu

Articole de interes

Exit mobile version