Comunicate de Presă
Roxana Mînzatu, deputat PSD Brașov: Guvernul liberal insistă să-și demonstreze incompetența în domeniul Educației Naționale!
Deputatul PSD Brașov, Roxana Mînzatu, reacționează vehement la ultima ispravă a Ministerului Educației care nu le va da profesorilor niciuna din cele 250.000 de tablete pe care urmează să le achiziționeze deși anterior reprezentanții ministerului afirmaseră că o parte a dispozitivelor electronice vor ajunge și la dascăli.
Publicat
în urmă cu 6 anipe

Comunicat de presă
Roxana Mînzatu, deputat PSD Brașov: Guvernul liberal insistă să-și demonstreze incompetența în domeniul Educației Naționale!
“Deși pe 15 iulie Ministrul Educației anunța cu fast că va achiziționa 250.000 de tablete care vor ajunge la elevi și dascăli defavorizați, 5 zile mai târziu, pe 20 iulie, prin ordinul de ministru 4.738/2020 s-a luat decizia ca niciuna dintre aceste tablete să nu ajungă la profesori. O măsură care denotă o incompetența guvernanților pentru că, pe de o parte, îi discriminează pe profesorii care nu vor avea sprijin pentru a preda iar, pe de altă parte, îi afectează pe elevii cărora nu va avea cine să le predea, efectiv”, a declarat Roxana Mînzatu.
În plus, subliniază deputatul PSD, prin același ordin, vor primi tablete elevii care nu dețin personal sau în familie niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet în contextul în care aproape toate telefoanele mobile din ziua de astăzi vin cu o conexiune la internet.
“Dacă nu era suficient faptul că profesorii defavorizați nu primesc tablete pentru a le preda elevilor am văzut că în ordinul de ministru este cuprinsă o condiție absolut aberantă. Vor primi aceste tablete doar elevii care nu dețin personal sau în familie nici un dispozitiv electronic cu conexiune la internet. Toate acestea în condițiile în care orice telefon din ziua de astăzi, sub o formă sau alta, are conexiune la internet. Mai mult decât atât, decizia legată de distribuirea efectivă a tabletelor va fi luată de un Comitet condus de Raluca Turcan pe care nu o recomandă nimic în acest sens. Guvernul continuă să calce în picioare legi adoptate în Parlament și mă refer, în cazul de față, la legea pe care am ințiat-o la solicitarea Consiliului Național al Elevilor prin care toți dascălii și elevii care au nevoie de ajutor trebuie dotați de Ministerul Educație cu o tablet sau cu un laptop având conexiune la Internet”, a afirmat deputatul PSD.
Roxana Mînzatu este inițiatoarea legii 109/2020, de completare a Legii Educației Naționale, prin care se stabilește că elevilor și profesorilor trebuie să le fie asigurate laptopuri sau tablete, conectate la Internet, pentru a putea participa la activitățile de educație online.
Textul legii 109 este redat mai jos:
Se completează articolul 70 din legea educației naționale:
”Ministerul Educației și Cercetării asigură elevilor și profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive și acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale, Platformei școlare de e-learning și a altor platforme educaționale agreate.
Se completează articolul 94 din legea educației naționale:
”Ministerul Educației și Cercetării asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic și fiecărui elev un dispozitiv – laptop sau tabletă, conectat la internet, pentru a putea participa la activitățile de e-learning.”
Camera Deputaților


Protejarea drepturilor lucrătorilor, temă a dezbaterilor de către Parlamentul European

37 Milioane Eur, Fonduri UE pentru lupta contra drogurilor în România

Incluziune socială prin sport: Fonduri UE pentru Centre multifuncționale pentru copii

La București, am făcut echipă pentru Brașov. La Bruxelles, voi face echipă pentru România!

Viitorul dezvoltării României prin fonduri europene. De la aderare, PIB-ul României s-a triplat.

Fonduri UE: 770 milioane Euro pentru IMM din cele 6 județe ale Tranziției Juste

UE în regiuni: Aproape o jumătate de miliard Euro pentru antreprenori, lansate deja prin programele regionale

FM: 815 mil Eur pentru mediul privat: parcuri fotovoltaice, ferme eoliene, energie hidro

RePowerEU: instruire pentru 4000 de specialiști in tehnologiile energiilor verzi

RePowerEU: La 1 martie 2024 se înființează ghișee unice de eficiență energetică în fiecare județ

Campinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare

Fonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural

Sprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019

Finanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027

despre mine

Sinteză – Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027

Programul Național de Dezvoltare Locală – Județul Brașov

Oportunități finanțare UE pentru primării & comunitățile locale

Granturi de maxim 200.000 Euro pentru afaceri ne-agricole la țară. Info la zi

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Povești din Brașov cu Roxana Mînzatu la NovaTV

Emisiunea Punctul pe I cu Roxana Mînzatu, la NovaTV

Particip la COSAC 2020 (Intervenția mea la dezbateri /En)

Combaterea violenței domestice – legi, proiecte, finanțări

Interpelări adresate către guvernul Orban despre digitalizarea serviciilor publice oferite de administrație

Nu mai candidez dar mergem înainte!

Cel mai important proiect în domeniul educației finanțat cu fonduri europene, lansat în 2018

Raport de mandat 2016-2020 (partea 6)

Emisiune la Nova TV: Legea 176/2020, Legea 109/2020 și niciun progres referitor la atragere fonduri UE pentru aeroport Brașov

Raport de mandat 2016-2020 (partea 5)
Calendar articole
| L | Ma | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | 30 | |||
Articole de interes

Finanțăriîn urmă cu 5 aniCampinguri ecologice cu fonduri europene – Legislație și criterii de clasificare

Finanțăriîn urmă cu 5 aniFonduri europene pentru restaurante și puncte gastronomice locale în mediul rural

Finanțăriîn urmă cu 7 aniSprijin financiar pentru Românii din Diaspora în anul 2019

Declarații politiceîn urmă cu 6 aniFinanțarea sportului cu fonduri europene în exercițiul 2021-2027

