Social Media

Blog

Ce va finanța Programul Operațional Sănătate 2021-2027?

Publicat

pe

România va avea un Program Operațional Sănătate multi-fond pentru a gestiona o parte din banii europeni din cadrul financiar multianual 2021-2027.

Programul va include linii de finanțare nerambursabilă pentru domenii cum ar fi infrastructura și dotările ambulatoriilor sau spitalelor, cercetarea medicală, informatizarea, programele de screening/depistare precoce a bolilor, modernizarea sistemului de transfuzie.

Deocamdată există doar schițe / drafturi ale acestui document programatic care va fi supus aprobării Comisiei Europene înainte de a începe să genereze oportunități de finanțare concrete.

Las mai jos direcțiile orientative pe care vor fi lansate liniile de finanțare din fonduri UE pentru sănătate – veți vedea că vor fi finanțări atât pentru infrastructură fizică cât și pentru activități servicii medicale.

Axa Prioritară 2. Servicii de asistență medicală primară, comunitară și servicii oferite în regim ambulatoriu 

Operațiuni (orientativ)
Dotarea si/sau modernizarea infrastructurii:
·       cabinetelor medicilor de familie
·       centrelor unde se desfășoară activitate de asistență medicală comunitară, inclusiv centre de permanență
·       pentru medicina școlară (inclusiv asistența stomatologică școlară) – Infrastructură de calitate pentru asigurarea accesului copiilor și tinerilor la servicii de sănătate în unitățile de învățământ
·       dezvoltarea unei infrastructuri de calitate în școli, cu prioritate pentru mediul rural și pentru școlile cu infrastructură precară
DOTAREA/REABILITAREA/CONSOLIDAREA/EXTINDEREA/CONSTRUIREA/MODERNIZAREA clădirilor/ infrastructurii:
·       unităților sanitare/ altor structuri  care desfășoară activități medicale de tip ambulatoriu
Operațiuni (orientativ)
Asigurarea continuității îngrijirilor din asistența medicală primară şi integrarea cu serviciile de asistență medicală comunitară
·       remodelarea pachetului de servicii de asistență medicală primară, cu creșterea ponderii serviciilor de prevenție primară, secundară şi terțiară pentru adulți si copii – inclusiv pentru cei din comunități/grupuri vulnerabile – diagnosticul, monitorizarea şi tratamentul precoce al pacientului cronic (ex. HTA, diabet) în comunitate
·       redefinirea pachetului de asistență medicală primară şi introducerea mecanismelor de plată bazată pe criterii de performanță
·       dezvoltarea de metodologii/standarde și a procedurile de „parcurs terapeutic” pentru cele mai frecvente patologii cu care se confruntă MF
·       dezvoltarea serviciilor de asistență medicală comunitară, concomitent cu dezvoltarea competențelor și a paletei de servicii oferite, prin introducerea specializării de asistent medical comunitar
Asigurarea distribuţiei teritoriale echitabile a serviciilor de asistenţă primară inclusiv prin identificarea şi implementarea de intervenţii sustenabile de atragere şi reţinere a medicilor în special în mediul rural, cu participarea financiară a autorităţilor locale
Dezvoltarea serviciilor medicale (în special cele preventive) furnizate în comunitate
·       Dezvoltarea de standarde de calitate și cost, proceduri și protocoale de lucru în sistem integrat  pentru asistența medicală comunitară cu medicina de familie în localitățile rurale și urbane slab dezvoltate cu populație aparținând grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical, social si economic
Asigurarea continuității serviciilor oferite în regim ambulatoriu:
remodelarea costurilor serviciilor medicale oferite in ambulatoriu
o dezvoltarea serviciilor oferite in ambulatoriu
Dezvoltarea  rețelei de medicină şcolară, inclusiv a celei stomatologice, ca parte a asistenţei medicale primare adresate copiilor şi tinerilor, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural
·       Definirea cadrului strategic și de reglementare pentru asigurarea asistenței medicale în unitățile de învățământ, care include: definirea viziunii pe termen lung privind asigurarea sănătății copiilor și tinerilor în unitățile de învățământ; Evaluarea și completarea cadrului de reglementare (inventarul legislației actuale, asanarea, revizuirea, completarea acestora, dezvoltarea de norme actualizate privind condițiile de mediu din unitățile de învățământ, dezvoltarea unui pachet minimal de servicii pentru unitățile de învățământ în funcție de numărul de copii, costificarea pachetului de servicii); Dezvoltarea instrumentelor de practică pentru a asigurarea sănătății copiilor și tinerilor în unitățile de învățământ (dezvoltarea de curbe de creștere naționale, baremuri și instrumente de examinare).
·       Infrastructură de calitate pentru asigurarea accesului copiilor și tinerilor la servicii de sănătate în unitățile de învățământ

    • inventarierea situației actuale în școlile cu și fără personalitate juridică din urban și din rural
    • asigurarea accesului la servicii de sănătate preventive (inclusiv de stomatologie) pentru copii și tineri în centrele comunitare – pentru mediul rural – localități în care școlile au număr redus de elevi
Asigurarea de personal suficient din punct de vedere numeric și al pregătirii, pentru furnizarea echitabilă a serviciilor de sănătate în unități de învățământ, cu accent pe grupuri vulnerabile și pe mediul rural.o   definirea categoriilor profesionale implicate în furnizarea asistenței medicale în unitățile de învățământ, definirea responsabilității și a complementarității cu pachetul de servicii de bază pentru copii, furnizat de medicul de familieo   definirea modalităților de furnizare și a modalităților de platăo   evaluarea necesarului de servicii medicale pentru unitățile de învățământo   pregătirea personalului și asigurarea graduală a nevoii de servicii
Dezvoltarea continuă a competențelor și a cunoştinţelor şi abilităţilor furnizorilor din asistenţa medicală primară si asistenta medicala comunitară în funcție de evoluția practicii medicale și a noilor tehnologii, în acord cu măsurile de transformare de la nivelul serviciilor din sistemul de sănătate

Axa Prioritară 3. Servicii de recuperare, paliație și îngirjiri pe termen lung adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației și a profilului epidemiologic al morbidității 

Operațiuni (orientativ)
DOTAREA/ EXTINDEREA/ MODERNIZAREA clădirilor/ infrastructurii:
·       unități sanitare care furnizează servicii de recuperare, inclusiv rețeaua balneară pe profile de patologie de recuperare (inclusiv centre de recuperare medicală, recuperare neurologică și post-traumatică ), paliaţie şi îngrijiri pe termen lung
·       unități sanitare acuți în vederea transformării acestora în unităţi sanitare care furnizează servicii de recuperare, paliaţie şi îngrijiri pe termen
Operațiuni (orientativ)
Elaborare de politici publice ca si cadru normativ privind organizarea, funcționarea si finanțarea unitarilor sanitare care acorda asistenţa medicală de recuperare, paliaţie şi îngrijiri pe termen lung
Măsuri FSE de consolidare a capacității, inclusiv pregătire specifica a personalului
Dezvoltarea şi implementarea de standarde de organizare şi funcţionare, metodologii, ghiduri de practică şi proceduri de „parcurs terapeutic”, etc

Axa Prioritară 4. Creșterea eficacității sectorului medical prin investiții în infrastructură și servicii

Operațiuni (orientativ)  A. Investiții prioritare în infrastructură
DOTAREA/ EXTINDEREA/ CONSTRUIREA/ MODERNIZAREA clădirilor/ infrastructurii:a. UNITĂȚILOR SANITARE:o   traseul pacientului critic (ex. unități pentru tratarea accidentelor vasculare cerebrale, unități pentru tratarea pacientului cardiac in stare critica), blocuri operatorii, ATI (inclusiv stațiile de oxigen care deservesc aceste structuri) mari arși, neonatologie-prematuri;”o    structuri de imagistică medicală (ex. CT, angiografe etc. ).o   laboratoare de analize medicaleo   rețeaua de genetică medicală, oncologie, tratament personalizat al cancerului, boli rare, screening prenatal etc)
b. altor structuri  publice implicate în controlul, diagnosticul și supravegherea bolilor transmisibile, inclusiv a infecțiilor asociate actului medical;
c. altor entități sau actori relevanți din domeniul sănătății
d. laboratoarelor de anatomie patologică, toxicologie, antropologie; genetică medico-legală etc.
Operațiuni (orientativ) A. Investiții prioritare în infrastructură
Dezvoltarea și implementarea de programe de screening populațional pe termen mediu și lung (ex: afecțiuni cardiovasculare, cancer, boli transmisibile, netransmisibile, etc.)
Implementarea de programe de schimbare a stilului de viață și aplicarea de politici de încurajare a unei vieți sănătoase, inclusiv implementarea de măsuri de prevenție (inclusiv sănătate orală în zone defavorizate sau greu accesibile și mintală);
Asigurarea accesului universal la diagnostic și tratament de calitate, inclusiv la transplant de țesuturi și celule, conform standardelor internaționale
Diagnostic pre/postnatal al bolilor genetice, de consiliere genetică; instituţionalizarea la nivel naţional a screening-urilor pentru boli cu potenţial de depistare neonatală
Remodelarea circuitelor funcționale ale unităților sanitare pentru respectarea normelor privind reducerea riscului de transmitere a infecțiilor (AT+măsuri FSE de consolidare a capacității)
Remodelarea circuitelor de depozitare și transport a deșeurilor medicale în unitățile medicale
Actualizarea ghidurilor, definițiilor de caz şi/sau procedurilor/ protocoalelor (conform necesitaţilor şi standardelor internaţionale/ europene)
Măsuri de întărire a capacității, inclusiv prin asigurarea de personal medical competent și compensarea deficitului numeric de personal
Operațiuni (orientativ)B. Investiții în structurile relevante în domeniul supravegherii bolilor transmisibile şi de gestionare a alertelor naţionale şi internaţionale la nivel central şi local din domeniul sănătății publice B
DOTAREA/MODERNIZAREA infrastructurii:
laboratoarelor de microbiologie din cadrul spitalelor evidențiate ca potențiali beneficiari în cadrul documentelor programatice naționale sau ale altor institutii
DOTAREA/REABILITAREA/CONSOLIDAREA/EXTINDEREA/CONSTRUIREA/MODERNIZAREA clădirilor/ infrastructurii:
·       laborator de referință/ laboratoare de lucru regionale
·       altor laboratoare / dotări specifice ex. tehnologii inovative de eliminare a infecțiilor nosocomiale
Operațiuni (orientativ) B. Investiții în structurile relevante în domeniul supravegherii bolilor transmisibile şi de gestionare a alertelor naţionale şi internaţionale la nivel central şi local din domeniul sănătății publice B
Actualizarea ghidurilor, definițiilor de caz şi/sau procedurilor/ protocoalelor (conform necesitaţilor şi standardelor internaţionale/europene)
Asigurarea competentelor necesare personalului medical si alt personal care va lucra cu infrastructura reabilitată
Efectuarea de studii/ analize pentru îmbunătățirea supravegherii şi controlului infecțiilor nosocomiale,  a bolilor transmisibile, etc.
Operațiuni (orientativ) C. Modernizarea sistemului național de transfuzii, inclusiv a infrastrucurii de testare a sângelui și/sau procesare a plasmei
DOTAREA/REABILITAREA/CONSOLIDAREA/EXTINDEREA/CONSTRUIREA/MODERNIZAREA clădirilor/ infrastructurii:
·       Sistemului național de transfuzii, inclusiv a infrastructurii de testare a sângelui și/sau procesare a plasmei
·       centre de transfuzie sanguină  (ex Institutul Național de Hematologie și  centrele de transfuzii care să permită controlul sângelui, inclusiv al bolilor rare
·       infrastructura de prelevare, testare a sângelui și/sau procesare a plasme
Operațiuni (orientativ) C. Modernizarea sistemului național de transfuzii, inclusiv a infrastrucurii de testare a sângelui și/sau procesare a plasmei
Îmbunătăţirea cadrului legislativ/ normativ in concordanţă cu cerinţele directivelor europene in domeniu şi a procedurilor de operare/ asistență tehnică pentru definirea cadrului strategic de reorganizare și optimizare a sistemului național de transfuzii;
Definirea instrumentelor de lucru (norme, proceduri),
Iniţierea procesului de autorizare a instituțiilor din sistemul transfuzional conform cerinţelor comunitare
Creşterea capacităţii tehnice a resursei umane prin asigurarea competentelor necesare personalului medical si nemedical care va lucra cu infrastructura reabilitată, precum și prin dezvoltarea de instrumente și metodologii adecvate de pregătire

Axa Prioritară 5. Abordări inovative în cercetarea din domeniul medical

Operațiuni (orientativ)
Cercetare medicală, inovare și digitalizare a sectorului medical prin implementarea de  soluții SMART în domeniului medical
Programe dedicate cercetării  și/sau utilizarii clinice: ex. productie de plasma sau derivate, productie de vaccinuri (modernizarea, reluarea producției de vaccin și dezvoltarea de noi produse farmaceutice în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino””)
Cercetare în domeniul bolilor transmisibile/ netransmisibile
Infrastructură de cercetare în domeniul genomicii (Ex: Institutul Național de Genomică)

 Axa Prioritară 6. Informatizarea sistemului medical

Operațiuni (orientativ)
Refacere și modernizare sistem informatic (CNAS)
Observatorul național pentru date în sănătate
Soluții digitale în infrastructura din sănătate (digitizare internă și externă a instituțiilor medicale)
Uniformizarea fluxurilor informaționale

Axa Prioritară 7. Măsuri care susțin cercetarea, informatizarea și utilizarea de metode de investigare, intervenție, tratament 

Operațiuni (orientativ)
Măsuri de tip FSE pentru implementarea operațiunilor în domeniul cercetării medicale la toate nivelurile, inclusiv medicina personalizată a cancerului (incluisiv pilotarea rezultatelor cercetării)
Măsuri de tip FSE pentru implementarea operațiunilor care vizează Informatizarea sistemului medical
Măsuri de formare/ specializare  – utilizare echipamente medicale
Utilizare metode moderne de investigare, intervenție, tratament

Axa Prioritară 1. Continuarea investițiilor în spitalele regionale

Operațiuni (orientativ)
Construcția si dotarea spitalelor regionale de urgenta – Etapa II ( inclusiv  contractarea de servicii de supervizare, asistență tehnică, servicii auxiliare (financiar, audit)
Operațiuni (orientativ)
Elaborarea și implementarea planului de formare a personalului
Finanțarea elaborării și implementării planului de tranziție (de exemplu)
·       Modelul de finanțare al spitalelor regionale (care trebuie să fie reflectat în Contractul-cadru de servicii de sănătate și normele de aplicare corespunzătoare), inclusiv, fără a se limita la tarifele și standardele de costuri pentru serviciile spitalicești, de zi și ambulatorii
·       Politica de admitere și fluxurile de pacienți, reclasificarea spitalelor în funcție de nivelurile de îngrijire (printr-un ordin al ministruluil)
·       Sprijin in elaborarea actelor normative necesare  in implementarea si asigurarea functionarii la parametri optimi a spitalulelor regionale (Hotărâri ale Guvernului pentru stabilirea spitalelor regionale (ex. buget, resurse, transferuri de personal), Hotărârea Guvernului pentru implementarea planului de restructurare, Modificări ale cadrului legal (de exemplu, protocoale de admitere, modificări organizatorice etc.), Ordinul ministrului pentru crearea Comitetului director pentru spitalele regionale; Ordinul privind măsurile de punere în aplicare a transferurilor de personal și de recrutare a personalului suplimentar)
·       Operaționalizare incluzând, dar fără a se limita la: inventarul echipamentelor noi și tehnologiei și echipamentelor transferate din spitalul vechi, planul de transfer (Resurse umane, Echipamente și mobilier, Activități), Planul de gestionare a spitalului, planul de gestionare a facilităților, strategia IT la nivelul spitalelor regionale, proceduri interne pentru spitale regionale
·       Sprijin acordat echipei de implementare în vederea indeplinirii sarcinilor care trebuie întreprinse la nivel local, ca parte a planului de proiect și a căii critice pentru tranziție)
Sprijin pentru echipa de implementare a proiectului
Alte măsuri necesare

Sursa info: mfe.gov.ro

 

Continuare

Camera Deputaților

Calendar articole

octombrie 2020
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Articole de interes